Aflaţi de la specialiştii Exonia ce sacoşe puteţi folosi începând cu ianuarie 2019

Grosimea minima a sacoselor de la 1 ianuarie 2019 este 50 de microniVă informăm că începând cu data de 1 iulie 2018 se modifică legislaţia prin completarea Legii nr. 249/2015 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje!
Pe scurt, vestea bună este că sacoşele de plastic VOR EXISTA în continuare (maieu, banană sau cu mâner aplicat), iar pe parcursul anului 2018 acestea pot fi comercializate de către dvs. la orice grosime (grosimile pe care le comandaţi uzual).
Începând cu luna ianuarie 2019, România se aliniază directivelor U.E. de a utiliza sacoşe de o calitatite mai ridicată, având grosimea minimă de 50 microni, ceea ce le recomandă pentru a fi reutilizate de către consumatorii finali.

Potrivit noului act normativ, începând cu data de 1 ianuarie 2019 se va interzice comercializarea EXCLUSIV a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner, (grosimea peretului de folie sub 50 de microni grosime). Orice alt tip de pungi din plastic subţire şi foarte subţire DAR care nu sunt prevăzute cu mânere, NU fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională!
Începând cu data de 1 iulie 2018 se va interzice introducerea pe piaţă numai a pungilor de transport din plastic SUBŢIRE şi FOARTE SUBŢIRE cu mâner (de la această dată le va fi interzis producătorilor de ambalaje să mai vândă sacoşe fabricate din folie mai subţire de 50 de microni).

Corelând această informaţie cu gama de ambalaje a Fabricii de Ambalaje EXONIA, prin pungi de transport cu mânere, Noua LEGE se referă exclusiv la SACOŞE de polietilenă tip maieu, banană sau cu mâner aplicat. Toate celelate categorii de ambalaje NU sunt supuse acestor modificări legislative (de exemplu, nu vor exista nici un fel de restricții pentru utilizarea de pungi de panificaţie, pungi pentru produse congelate, pungi cu clapetă, pungi de curierat, folii ambalare alimente sau medicamente sau saci, huse, etc, indiferent de grosimea foliei din care vor fi fabricate acestea).

Concret, începând cu 1 iulie 2018 toate tipurile de SACOŞE de polietilenă produse de fabrica Exonia (sau alţi furnizori) vor trebui să fie fabricate din folie de polietilenă cu grosimea de minim 50 de microni.
În perioada 1 iulie 2018 – 1 ianuarie 2019, firma dvs. poate comercializa sacoşe mai subţiri de 50 de microni, cu condiţia să fie achiziționate înainte de 1 iulie 2018. Perioada 1 iulie 2018 – 1 ianuarie 2019 este perioada în care puteţi epuiza stocul de sacoşe subţiri şi foarte subţiri, astfel încât din ianuarie 2019 să comercializaţi exclusiv sacoşe cu grosime mai mare de 50 de microni.

Aşteptăm în continuare comenzile dvs. de sacoşe! Pentru sacoşele mai subţiri de 50 de microni, ultimele comenzi pot fi lansate până la data de 1 iunie 2018, urmând a fi procesate şi livrate până la 30 iunie 2018.
Pentru a beneficia de prețul foarte competitiv al sacoșelor cu grosimea redusă va trebui să comandați din timp!

(Q&A) Întrebări posibile şi răspunsuri:

Client: Comand uzual sacoşe maieu cu grosimea de 16 microni şi sacoşe banană cu grosimea foliei de 35 microni. Mai pot comanda?
Exonia: DA. Sacoşele dvs. pot fi produse fără probleme în continuare până la 1 iulie 2018, iar dvs. puteţi să le comercializaţi până la 1 ianuarie 2019.
Ulterior va trebui să comandați exclusiv sacoșe cu grosimea foliei de minim 50 microni.

Client: Ce fac de la 1 iulie 2018 dacă vreau să comand sacoşe?
Exonia: Sacoşele comandate trebuie să aibă o grosime de minim 50 de microni. O soluţie temporară ar fi să faceţi un stoc mai mare de sacoşe subţiri pănă la 1 iulie 2018, dar pe care să-l epuizaţi complet până la 1 ianuarie 2019.
Astfel, bugetul pe care îl veți aloca achiziției sacoșelor va fi considerabil mai redus și veți face o economie consistentă.

Client: După 1 iulie se va mai achita Ecotaxa?
Exonia: Da, va fi obligatoriu să achitați Ecotaxa în continuare către AFM pentru sacoşele personalizate sau către Fabrica de Ambalaje Exonia pentru cele NEpersonalizate.

Client: Vreau să comand în viitor şi nişte pungi pentru ambalare pâine. Trebuie să fie tot de 50 de microni?
Exonia: NU! 50 de microni va fi grosimea minimă reglementată prin lege doar pentru pungi cu mâner (sacoşe). Pentru celelalte tipuri de ambalaje nu se aplică această nouă lege.

Pentru mai multe detalii legate de Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, click aici.

Vrei să comanzi ambalaje? Nimic mai simplu: contactează-ne acum!
Email: Comenzi@FabricaDeAmbalaje.ro
Tel/Fax: 0232.213.200

Anunțuri

Sacose pungi sau plase personalizate cu Mos Craciun

Sacosele, pungile sau plasele personalizate univarsal cu Mos Craciun, si Sarbatori Fericite reprezinta o solutie simpla si rapida pentru micii intreprinzatori de a avea un ambalaj special adaptat sarbatorilor de iarna pentru a-l oferi clientilor, partenerilor si colaboratorilor.

Fabrica De Ambalaje Exonia furnizeaza din stoc sacose din plastic personalizate universal cu Mos Craciun. Sacosele sunt din polietilena si au dimensiunea 400 x 510 mm. Sacosa este tip banana si este prevazuta cu intaritura dubla termosudata la maner.

Sacosele sunt imprimate pe 1 fata in policromie cu Mos Craciun si textul “Sarbatori Fericite”, iar pe cealata fata este imprimata cu un pattern specific de sarbatori. Optional, la tiraje de peste 5.000 buc se poate personaliza pe verso cu sigla clientului la 1 culoare cu imprimare continua.

Sacosa  se preteaza pentru magazine alimentare sau nealimentare, catering,  cofetarii si patiserii, fast-food-uri, etc.

Sacosele personalizate cu Mos Craciun sunt pe stoc si pot fi expediate in 1-2 zile lucratoare de la comanda ferma.

Echipa Fabricii De Ambalaje EXONIA vă urează Sărbători Fericite!

Echipa Fabricii De Ambalaje EXONIA va ureaza Sarbatori Fericite!

Stimate partener,

Echipa Fabricii De Ambalaje EXONIA vă urează Sărbători Fericite, un An Nou prosper şi colaborări de succes şi în 2017!

Vă informăm că în perioada 24 Decembrie – 8 Ianuarie, Fabrica De Ambalaje Exonia va fi în revizie tehnică şi echipa în concediu de odihnă.

Solicitările şi email-urile dvs. din această perioadă vor primi răspuns începând cu data de 9 ianuarie 2017, în ordinea transmiterii acestora către departamentele de vânzări ale filialelor noastre din ţară.

Sărbători Remarcabile!

Echipa Exonia în misiune economică în Argentina

În perioada 18-25 octombrie 2015 a avut loc în Argentina, vizita misiunii economice din România la inițiativa echipei manageriale a companiei Exonia Holding S.A. Delegația română, condusă de către dnul. Tiberiu Stoian, director general al producătorului român de ambalaje, a avut onoarea de a fi întâmpinată în cadrul Ambasadei României la Buenos Aires, chiar de către Excelența Sa, dna. Carmen Liliana Podgorean, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Argentina și Republica Paraguay.

Echipa Fabricii De Ambalaje Exonia in misiune economica in Argentina 1Dna. Ambasador Podgorean, a subliniat, în cadrul discursului de deschidere a evenimentului, înaltul potențial al colaborărilor din domeniul industriei și comerțului din România și din Republica Argentina pentru a amplifica diversificarea cooperării economice între cele două țări. Domnul Mircea Borza, Consilier economic la Biroul de Promovare Comercial Economică și dna. Andrada Berezintu Secretar Afaceri consulare în cadrul Ambasadei României la Buenos Aires, au oferit oaspeților informatii esențiale, necesare stabilirii unor contacte cu potentialii parteneri de afaceri argentinieni. Pe parcursul șederii în Buenos Aires, reprezentanții companiei Exonia au avut întâlniri bilaterale cu firme argentiniene din industria de profil, analizând posibilitățile de a demara noi afaceri între cele două țări, precum și de a colabora în vederea dezvoltării, în plan bilateral, a unor proiecte în terțe tări din regiune.

Totodată, oficialii Ambadasadei Romaniei și-au oferit sprijinul în vederea organizării de acţiuni promoţionale destinate majorării exportului prin participarea activă la realizarea programului de târguri și expoziţii în Argentina și transmiterea de propuneri privind participarea la acele acţiuni cu impact asupra exportului românesc, atât cu pavilion naţional cât și în cadrul programelor de promovare ale altor instituţii, organizaţii sau ale societăților comerciale româneşti.

Cu ocazia coktail-ului oferit de către gazde, oaspeții din România au avut ocazia de a degusta și aprecia în premieră, excelentele plăcinte tradiționale argentiniene „empanadas”. Din dorința de a prezenta oaspeților din Romania și particularități ale tradiției argentiniene, dna. Ambasador, a împărtășit detalii intesante referitoare pasiunile localnicilor, printre care, la loc de cinste se află Tango-ul argentinian, dans atât de apreciat la nivel mondial. Audiența a fost efectiv captivată, motiv pentru care, reprezentanții companiei Exonia au primit cu mare bucurie invitația doamnei Ambasador de a participa la o lecție profesională de tango.

”Doamna Ambasador Podgorean este realmente îndrăgostită de tango, pasiune pe care, când abordează acest subiect o transmite imediat interlocutorilor. Am fost încântați de propunerea de a fi introduși în acestă lume mirifică, cu atât mai mult cu cât, pe lângă instructorii școlii de tango, am avut marea onoarea de a primi îndrumări chiar de la doamna Ambasador, care este o dansatoare experimentată. Îi mulțumim și pe această cale pentru implicare și suport.”, a declarat doamna Nadia Stoian, director operațional al Fabricii de Ambalaje Exonia.
Cursurile de tango la care a participat delegația română au fost urmate de un spectacol inegalabil al celebrului ansamblu de dansatori profesionisti „La Ventana” din Buenos Aires.

Sursa articol: IASI TV LIFE

 

Eveniment Ziua Portilor Deschise Fabrica De Ambalaje Exonia

Invitatie Ziua Portilor Deschise la Fabrica de Ambalaje EXONIA

VREI SĂ ŞTII CUM SE FABRICĂ AMBALAJELE REMARCABILE?

  • Ştii cum se produce folia în care „marmotele ambalează ciocolata”?
  • Sau care este procesul de fabricaţie a Sacoşelor Personalizate?
  • Care sunt etapele care se parcurg? De câte utilaje este nevoie?
  • Cât durează procesul de fabricaţie?

Timp de 3 zile ai ocazia să ne cunoşti echipa, să vezi cum punem pasiune în ceea ce facem şi să afli răspunsurile la toate aceste întrebări direct pe linia de fabricaţie a ambalajelor!

Între 10 şi 12 Noiembrie, Fabrica De Ambalaje EXONIA îşi deschide porţile publicului larg. În cadrul acestui eveniment, vom organiza tururi pentru cei curioşi să descopere cele mai interesante amănunte din procesul tehnologic de fabricaţie a ambalajelor.

Vom viziona zonele de extrudare a foliilor, de imprimare şi confecţionare a ambalajelor, iar la final, în zona de relaxare, invitaţii noştri vor putea degusta o cafea foarte bună şi vor primi sugestii inedite de ambalare a produselor.
 

Cum te poţi înscrie la Zilele Porţilor Deschise? Foarte simplu.
Descarcă Formularul de Înscriere AICI şi trimite-l completat la email: Marketing@Exonia.ro

Cu prietenie,
Echipa EXONIA