Afacerea cu pungi de plastic: un business de 3,5 mil. Euro/an

interviu EXONIA in REVISTA CAPITAL

Sursa: Revista CAPITAL, Nr. 2(1161), Pag.21

Ambalajele şi pungile de plastic îi aduc unui anteprenor român cu viziune profituri nete de aproape 300 de mii de euro pe an. De la o firmă “de garaj”, cu 7 angajați in 2003, Tiberiu Stoian, omul din spatele business-ului, a dezvoltat, 13 ani mai târziu, un Holding cu 2 companii ale căror afaceri sunt de 3,5 milioane de euro pe an si 75 de angajați.

Tiberiu Stoian a intrat în afaceri în anul 2000, după ce a absolvit Facultatea de Economie și Administrarea  Afacerilor în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza. A început cu un magazin de echipamente IT, sub marca ArtisDesign, iar trei ani mai târziu, a ajuns la o rețea de nouă unități. Dorind să se apropie și mai mult de client, a venit cu idea să ambaleze produsul  în sacoșe personalizate. Idee de la care a și construit un mic imperiu. ”Am avut viziunea deschiderii unei Fabrici de Ambalaje în România care să ofere clienților ambalaje de cea mai bună calitate, la un preț corect și într-un timp cât mai scurt, mizând pe o comunicare eficientă cu clienții și pe centratea pe nevoile acestora”, își amintește el. Conform spuselor sale, această viziune a devenit misiune și s-a materializat prin fondarea Companiei Reklama Shop Packeging  S.A, un furnizor de ambalaje complexe care nu puteau fi fabricate în țară. ”Era o nișă destul de îngustă, dar în care noi am investit resurse pentru a o dezvolta”, mai spune el. Mai clar, ieșeanul a văzut profit în a importa la noi ambalaje din Turcia și Grecia.

Pasul următor : producția

În 2010, Tiberiu Stoian a trecut la pasul următor:  producția. A achiziționat compania Foly Plast, un producător regional recunoscut pe piața autohtonă pentru calitatea sacilor de polietilenă fabricați. În același timp, Exonia a achiziționat şi parcul de utilaje al companiei Moldo Plast, combinat de mase plastice, cu o veche tradiție în producția unei game extrem de mari din plastic. ”Toate aceste investiții au condus la urmatorul eveniment important din istoria companiei, și anume rebrandingul acesteia și a apărut Fabrica De Ambalaje Exonia”, susține antreprenorul.  Despre producția de ambalaje, antreprenorul spune că este o activitate care necesită investiții relativ mari încă de la înființare, iar pe parcurs, pentru a putea aborda cât mai multe categorii de ambalaje, sunt necesare investiții în alte și alte mașini și utilaje care fac operațiuni specifice. Astăzi, vinde și produce lunar 190 de tone de ambalaje către cei 3200 de clienți din țară și străinătate. Mai clar, lunar vinde 37 de milioane de pungi de plastic, pungi pe care mulţi dintre noi le achiziţionăm zilnic în hipermarket.

Mai puțini, mai buni și mai motivați

”O echipă mică, bine pregătită profesional, foarte eficientă și cu o viteză de rotație a angajaților redusă reprezintă un factor de succes. Altfel spus: mai puțini, mai buni și mai motivați, ” explică fondatorul Exonia. În opinia sa, pentru a avea succes în afaceri, sunt necesare înainte de toate, trei ingrediente: determinare, sacrificiu și încredere.” La prima vedere sunt trei simple abilitați pe care toți tinerii consideră că le posedă, eventual din naștere. Din păcate de la teorie la practică este drum lung”, spune Tiberiu Stoian. El adaugă și faptul că, pentru succesul unei afaceri, mai ales dacă ești un start-up, esențială este o bună cunoaștere a pieței și o mică doză de pesimism.

Acest business, spune el, se va bucura de un real succes în contextul in care piața globală a ambalajelor flexibile pentru alimente va atinge pragul de 800 de miliarde de unitați în 2018. Asta pe măsură ce consumatorii  își vor îndrepta preferințele către produse inovatoare, precum pungile din plastic în locul ambalajelor tradiționale de sticlă, hârtie sau metal. Potrivit unui nou studiu realizat de Canadean, se estimează că în 2018 vor fi folosite circa 786,1 miliarde de ambalaje flexibile în retailul alimentar, la nivel global, iar ambalajele flexibile își vor extinde astfel cota de piață și mai mult, ajungând la 53,1%

Lecții învățate în business

”Nu investi în pasiunile tale, ci în pasiunile celorlalți”, spunea Warren Buffett, pe care Tiberiu Stoian l-a citat în timpul discuției noastre, explicând faptul că este rezolvarea uneia dintre problemele pentru care multe business-uri eșuează. Mai exact, din cauza faptului că antreprenorii investesc foarte mult din pasiune fără o analiză atentă a pieții și a necesarului investiției. De-a lungul timpului, el a învațat că expansiunea înseamnă adaptabilitate și prudență, că investițiile trebuie privite atent, iar accentul trebuie pus pe potențialul afacerii.

Sursa: CAPITAL

interviu EXONIA in REvista CAPITAL

Anunțuri

Exonia Holding – singurul producator de ambalaje care detine Certificatul Excellent SME de la Coface Romania

Certificat Excellent SME de la Coface Romania pentru Exonia HoldFabrica De Ambalaje Exonia Holding S.A. este singurul producator de ambalaje personalizate din Romania care detine certificarea EXCELLENT SME oferita de Camera de Comert si Industrie, in parteneriat cu Coface Romania.

EXCELLENT SME este un certificat de performanta in domeniul afacerilor acordat IMM-urilor prin afisarea unei sigle securizate pe site-ul Coface Romania. Certificatul permite partenerilor de afaceri, furnizorilor si clientilor Exonia Holding S.A. sa verifice compania si sa se asigure de soliditatea si reputatia companiei din punctul de vedere al situatiei comerciale si financiare.

La baza certificarii sta o evaluare complexa a Fabricii De Ambalaje Exonia Holding S.A. realizata de Coface Romania (singurul furnizor de servicii integrate de management al riscului de credit din Romania) prin intermediul unui Raport de Credit. Exonia Holding S.A. Compania este certificata SME inca de pe data 21.11.2013 si este monitorizata zilnic pentru verificarea tuturor informatiilor ce pot avea impact situatiei economico-financiare a companiei si implicit asupra capacitatii de a onora obligatiile comerciale fata de partenerii nostri de afaceri.

„Certificarea SME de la Coface Romania reprezinta inca o confirmare a faptului ca Exonia Holding S.A. este o companie solida, serioasa si care nu prezinta riscuri comerciale in relatia cu partenerii, indiferent ca acestia sunt clienti sau furnizori. Credibilitatea noastra sporita si recunoasterea sustenabilitatii companiei la nivel national este poate cel mai important argument pentru a alege Exonia Holding” a declarat Tiberiu-Paul STOIAN, director general al SC Exonia Holding S.A.

Certificarea companiei Exonia Holding pe site-ul Coface Romania poate fi vizualizata aici.

Lista companiilor certificate de Coface Romania poate fi consultata aici.

Vino in echipa EXONIA! Angajam Grafician si Specialist DTP

Vino in echipa Exonia

Fabrica De Ambalaje Exonia se dezvolta! Printre obiectivele companiei noastre se numara     dezvoltarea unei echipe performante, profesioniste, creative si talentate. Chiar in acest moment, strategia de dezvoltare presupune extinderea echipei cu inca 2 membrii importanti. Angajam un GRAFICIAN creativ si talentat si un specialist DTP profesionist.

La Exonia Holding punem omul potrivit la locul si timpul potrivit. Ne recunoastem reciproc capacitatile si experienta, ceea ce da putere echipei noastre si forta de a depasi limitele si obstacolele. Dam mereu dovada de exigenta in selectarea de noi angajati, cautand ca acestia sa fie competenti, perfectionisti pentru a aduce un plus de valoare companiei noastre. Dedicarea si profesionalismul membrilor echipei Exonia Holding transforma o viziune de afaceri si un management performant in succese concrete care mentin oferta noastra in topul celor mai apreciate.

Vino in echipa Exonia! Angajam:

Grafician

Descriere job:

Design de ambalaj adaptat pentru imprimare flexografica si offset. Design materiale promotionale si creatie concepte identitate corporativa. Oferim specializare in adaptare concepte la tehnologia flexografica, utilizata la productia a peste 80% din ambalajele produselor existente pe piata. Postul este disponibil pentru Iasi.

Responsabilitati:

– Intelege tipul de design care se potriveste fiecarui client in urma analizei brief-ului.
– Livreaza solutii grafice remarcabile pentru ambalajele pe care le va produce Fabrica De Ambalaje Exonia
– Participa la sedintele de creatie si brainstorming, participa la procesul de documentare;
– Coopereaza cu echipa in procesul de creatie pentru a furniza la timp conceptele de lucru;
– Accepta feed-back-ul primit, rafineaza si finalizeaza conceptele;

Cerinte:

– Experienta relevanta in domeniu, portofoliu de creatie;
– Studii superioare, preferabil absolvent Arte Platice, Design, Arhitectura sau chiar studii medii;
– Cunostinte avansate de operare: CorelDraw, Adobe Photoshop, Illustrator, Acrobat, MS Office;
– Atentie la detalii;
– Creativitate, tehnica de lucru impecabila;
– Capacitate de a lucra productiv singur sau in echipa;
– Capacitate de comunicare, ascultare si executare proactiva, corecta si rapida a task-urilor;
– Capacitate de a lucra cu dead-line-uri.

Specialist DTP

Descriere job:

DTP pentru ambalaje imprimate flexo, dar si materiale tiparite offset, tipar de mari dimensiuni, pregatire pentru lansarea in productie. Postul este disponibil pentru Iasi.

Responsabilitati:

– Participa cu expertiza la crearea cu succes a ambalajelor remarcabile;
– Pre/post procesare a fisierelor primite de la departamentul de design sau de la clienti;
– Pregatirea propunerii grafice pentru imprimarea flexografica a ambalajelor;
– Optimizarea propunerii grafice pentru ambalajul clientilor (culori, fonturi);
– Comunicarea cu departamentul de design si departamentul tehnic pentru lansarea in productie a ambalajelor;

Cerinte:

– Experienta relevanta in tipografie (prezinta avantaj experienta in flexo);
– Studii superioare sau chiar medii;
– Cunostinte avansate de operare: CorelDraw, Adobe Photoshop, Illustrator, Acrobat, MS Office;
– Cunostinte de design, fonturi, machetare, necesare transpunerii propunerii de creatie in rezultatul final: un ambalaj remarcabil.
– Atentie la detalii, tehnica de lucru impecabila, capacitatea de organizare;
– Capacitate de a lucra productiv singur sau in echipa;
– Capacitate de comunicare, ascultare si executare proactiva, corecta si rapida a task-urilor;
– Capacitate de a lucra cu dead-line-uri.

Romanii vor primi vouchere pentru ambalajele pe care le recicleaza

International Recycling Symbol 32px|alt=W3C|li...

S-au lansat in lanturile mari de magazine aparate speciale pentru colectarea deseurilor. Cetatenii primesc vouchere cu 5 bani/obiect reciclat pe care pot sa le foloseasca la cumparaturi. Aparatele pot recicla PET sau doze de aluminiu.

Acordul voluntar privind prevenirea generării de deşeuri de ambalaje şi îmbunătăţirea colectării şi reciclării a fost semnat luni, la Ministerul Mediului, între reciclatori, retaileri şi minister, în prezenţa premierului Victor Ponta. Acordul prevede că reciclatorul va achiziţiona şi va pune la dispoziţia retailerilor aparatele de colectare de PET-uri şi aluminiu, în timp ce retailerii vor acoperi valoarea voucherelor prin reduceri la cumpărăturile făcute în magazin.

Ministerul Mediului contribuie si el prin eliminarea celor 16%, reprezentand  taxa pe venit pentru primirea deseurilor din ambalaje returnate prin automate de colectare si prin eliminarea taxei de 3% pentru dozele din aluminiu.

Un astfel de aparat costa 20.000 de euro, suma la care se adauga costurile de intretinere,  atingand un total de 30.000 de euro. Operatiunea este comerciala si nu se apeleaza la Fondul pentru Mediu sau fonduri europene.

Pana in prezent, timp de 2 ani, au functionat in cadrul unui proiect pilot desfasurat in Pitesti 5 astfel de aparate care au colectat 60.086 de PET-uri si 21.731 de cutii de aluminiu într-o luna, potrivit Green Group.

Guvernul este dispus sa subventioneze partial, costurile autoritatilor locale pentru aceste aparate, a declarat premierul Victor Ponta pentru ca, pana si premierul nu-si mai doreste sa traiasca in „tara PET-urilor”.

Exonia Holding saluta pe aceasta cale initiativa de a instala aceste aparate. „Daca actionam ca o echipa, ma refer aici si la producatori si la retaileri si la furnizorii de ambalaje si la autoritati, cu siguranta vom rezolva treptat problema poluarii cu PET-uri. Aceasta initiativa trebuie sustinuta si promovata pentru ca toata lumea are numai de castigat” a declarat Tiberiu-Paul STOIAN, manager executiv Exonia Holding.

Pungile ecologice – vedetele expoziţiei ALL-PACK 2012

Printre cele mai vizitate standuri de la Expoziţia Internaţională pentru Ambalaje All-Pack ce s-a desfăşurat în cadrul Romexpo Bucureşti, au fost cele ale producătorilor de pungi şi folii ecologice realizate din polietilenă biodegradabilă şi hârtie. Vă prezentăm cele mai apreciate ambalaje, adevărate “vedete” ale evenimentului. Printre vizitatori, premierul Victor Ponta, foarte binedispus, însoţit de soţia Daciana Sârbu.

Toate categoriile de ambalaje au fost prezentate în expoziţie, accentul punându-se însă pe cele destinate produselor alimentare perisabile sau congelate, dar şi pe cele reciclabile, prietenoase cu mediul înconjurător. Dintre acestea, foliile şi pungile pentru produse din carne cu proprietăţi de rezistenţă sporită la temperaturi scăzute dar şi prevăzute cu bariere împotriva pătrunderii oxigenului şi microorganismelor au atras cei mai mulţi curioşi dar şi specialişti, reprezentanţi ai procesatorilor români din industria cărnii.

Producătorul ieşean de ambalaje Exonia, a prezentat un material special destinat ambalării produselor perisabile cu proprietăţi speciale. “Această folie multistrat reprezintă un progres tehnologic semnificativ în direcţia protecţiei pe perioade îndelungate a produselor perisabile. Funcţie de tipul produselor ce vor fi ambalate, materialul poate avea în componenţă până la şapte straturi, fiecare dintre acestea cu un rol foarte bine definit. Extinderea termenului de valabilitate a produselor, în condiţii de siguranţă este un obiectiv pe care îl vizăm pe termen lung”, a specificat domnul Adrian Ivan, directorul tehnic al fabricii Exonia. Dacă adăugăm şi că folia poate fi reciclată cu utilaje obişnuite existente deja în cadrul capacităţii de producţie, nu este de mirare interesul crescut al vizitatorilor.

Preferinţele consumatorilor vizând un produs sau altul sunt rezultatul unor factori de gust şi obisnuinţă, dar de multe ori intervin şi factorii psihologici. Iar aceştia din urmă sunt influenţaţi, desigur, de ambalaj. De altfel, ambalajul poate vinde marfa, după cum se spune. Pentru specialişti, identificarea cerinţelor consumatorilor în legatură cu ambalajul este la fel de importantă ca identificarea cerinţelor faţă de produsul în sine. După cum ne-a declarat directorul comercial al producătorului de ambalaje Exonia, domnul Laurenţiu Anghel, în Romania, peste 50% din alimente erau comercializate încă din anul 2008 în ambalaje vidate, din plastic sau hârtie plastifiată, iar procentul va trebui majorat până la 100%, conform negocierilor cu Uniunea Europeană. “Deja fabricile din Romania îşi ambalează în special produsele alimentare, însă, de multe ori, din păcate în ambalaje necorespunzătoare. Unul dintre obiectivele prezenţei companiei noastre la această expoziţie este de a informa corect şi a prezenta soluţiile cele mai performante adaptate la necesităţile de protecţie aferente fiecărui produs”, a spus Laurenţiu Anghel. În acest scop, toate fabricile din industria alimentară trebuie sa realizeze investiţii în maşini de ambalat dar mai ales în ambalaje corespunzătoare fiecărui tip de produs. Alegerea unui ambalaj necorespunzător poate duce la deprecierea prematură a produselor ambalate cu consecinţe asupra sănătăţii consumatorilor.

Ediţiile ALL-PACK, INDAGRA, ALIMENTA, EXPO DRINK & WINE, desfăşurate în paralel la Romexpo, au înregistrat peste 50.000 de vizitatori, 600 de firme participante din 30 de ţări, peste 22 de conferinţe şi seminarii, zeci de concursuri şi ateliere de meşteşugărit, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Noutati la AllPack 2012

In perioada 31.10 – 04.11.2012, ROMEXPO, in parteneriat cu Camerele de Comert si Industrie din Romania a organizat  cea de-a XIV-a editie a Expozitiei Internationale pentru Ambalaje, Materiale, Masini si Echipamente Specifice – ALL PACK. ALL PACK a devenit  timp de cinci zile cadrul ideal de ofertare, negociere si contractare dintre cele mai mari companii din industrie si specialistii din domeniul ambalajelor.

Ce noutati au fost expuse:

  1. Banda din polipropilena cu un spectru larg de aplicabilitate urmarind mai ales asigurarea produsului pentru transportarea acestuia in siguranta. Banda este folosita cu scule de ambalat Signode.
  2. Banda din fibre textile este usor de utilizat fiind flexibila. Banda este produsa in diferite dimensiuni: 20 mm; 30 mm 40 mm latime cu rezistenta la rupere pana la 5 tone forta.
  3. Masini semi-automate si automate de infoliat paleti.
  4. Roboti cartezieni pentru paletizare automata.
  5. Plicuri antisoc sunt plicurile cu bule extrem de usoare, rezistente, oferind protectie la transport pentru ca bunurile pretioase sa fie expediate si sa ajunga la destinatie in conditii de siguranta.
  6. Plicuri port-document ce protejeaza documentele de transport, facturi, etichete pentru a ajunge in siguranta la destinatie indiferent de pachetele de livrare pe care vor fi aplicate. Documentele de transport sunt complet protejate de conditiile meteorologice nefavorabile iar lizibilitatea optima este perfect asigurata.
  7. Plicuri de plastic: sunt pungi securizate care protejeaza produsele transportate impotriva deteriorarii (umezelii).
  8. Etichete de tip „neck-hangere”
  9. Pungile cu bentite de reinchidere ce permit pastrarea pungilor inchise dupa desigilarea lor.
  10. Dispensere pentru farfurii de unica folosinta
  11. Masini pentru ambalare verticala/orizontala folosite pentru a forma pungi dintr-o rola prin sudare termica, ambalajul fiind capabil de umplere simultana cu sigilarea sacilor.
  12. Echipamente de marcare industriala

Această prezentare necesită JavaScript.

Exonia Holding S.A. a prezentat urmatoarele noutati: folii speciale multistrat coextrudat / laminate destinate ambalarii pulberilor alimentare, ambalaje pentru produse congelate, folii si confectii speciale pentru ambalarea produselor de panificatie si patiserie, sacose promotionale cu personalizari complexe si ambalajele din hartie pentru uz industrial.

Exonia Holding la AllPack 2012

ALL PACK 2012 – oportunitate majoră pentru reprezentanţii pieţei de print şi ambalaje

În perioada 31 octombrie – 04 noiembrie 2012, Centrul Expoziţional ROMEXPO, Pavilionul A, va găzdui cea mai importantă expoziţie internaţională din România adresată furnizorilor de materiale, ambalaje, maşini şi echipamente specifice – ALL PACK 2012.

Piaţa de ambalaje din România se află într-o continuă dezvoltare. Schimbările în comportamentul de consum şi creşterea awareness-ului de brand sunt doar doi factori care afectează nu numai sectorul alimentar, ci şi multe alte domenii ale industriei bunurilor de consum. Furnizorii interni de ambalaje trebuie să răspundă atât creşterii semnificative a cererii înregistrate în ultima perioadă, cât şi aşteptărilor din ce în ce mai mari cu privire la calitate.

De asemenea, conştientizarea importanţei responsabilităţii sociale în rândul corporaţiilor din România a condus la sporirea solicitărilor de produse şi servicii cât mai ecologice. Astfel, din ce în ce mai mulţi utilizatori finali au început să apeleze la furnizori cu iniţiative de afaceri sustenabile, care oferă produse din materiale biodegradabile, în concordanţă cu noile norme de protecţie a mediului adoptate la nivel european.

În acest context, ALL PACK 2012 va oferi industriei de ambalaje şi print posibilitatea de a dovedi publicului specializat expertiza şi progresul tehnologic prin prezentarea de utilaje şi tehnologii moderne care să contribuie la creşterea calităţii ambalajelor, toate ofertate la preţuri competitive.

La ALL PACK 2012 vor participa companii din ţară şi străinătate, din domeniile:

·       Materiale pentru producerea ambalajelor

·       Materiale de împachetare

·       Auxiliare

·       Maşini de împachetat

·       Echipamente pentru etichetare şi marcare

·       Reciclarea ambalajelor

·       Procesarea împachetării

·       Logistica ambalajelor

·       Securitatea industrială şi protecţia mediului

·       Echipamente de testare împachetare